O PORUNCĂ DISTINCTĂ

Описание к видео O PORUNCĂ DISTINCTĂ

„Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va
fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi
nimicit din mijlocul poporului său.” (Exodul 31:14)
„Însă Dumnezeu mi-a dat o viziune cu privire la sanctuarul din ceruri.
Templul lui Dumnezeu s-a deschis în cer și mi s-a arătat chivotul lui
Dumnezeu acoperit de tronul harului. Doi îngeri stăteau la cele două
capete ale chivotului, cu aripile întinse peste tronul harului, cu fețele
îndreptate spre acesta. Îngerul meu însoțitor mi-a explicat că acestea
reprezentau faptul că întreaga oștire cerească privea cu teamă plină de
respect legea cea sfântă care fusese scrisă de însuși degetul lui Dum
nezeu. Domnul Isus a ridicat capacul chivotului și am privit tablele de
piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci. Am fost uimită când am
văzut porunca a patra exact în mijlocul celor zece, înconjurată de o au
reolă blândă de lumină. Îngerul a spus: „Este singura din cele zece care Îl
proclamă pe Dumnezeu ca fiind creatorul cerurilor și al pământului și al
tuturor lucrurilor din ele. Când au fost puse temeliile pământului, atunci
a fost întemeiat și Sabatul.” — 1 T., p. 75

Комментарии

Информация по комментариям в разработке