Mă surprinde și astăzi admirația unor oameni față de Putin. Fraților, nu vă doresc să cunoașteți vreodată bocancul rusesc. Dacă acest pericol ajunge la noi, realitatea va fi cruntă. Mă întristează faptul că unii privesc cu simpatie un regim care a adus moarte și distrugere.
Am luptat în 1992. Știu ce înseamnă Rusia imperială.
Eroii din 1992 nu au murit degeaba.
Pentru limbă, tricolor și libertate.
Aveam 22 de ani când am participat la războiul de la Nistru. Abia revenisem din Rusia, unde lucrasem, dar m-am întors acasă pentru că țara era în pericol. Am mers din proprie dorință în unitatea militara 8806 a trupelor de carabinieri a MAI, comandant Chiril Levința care m-a detasat în subunitatea cndusă de colonelul Anatol Caraman, atunci, în 1992.
Am mers să-mi apăr țara și pământul. Am pierdut mulți camarazi, iar cel mai greu este că nu ne-am eliberat încă pământul drag în totalitate. Este clar că întreaga vină pentru ce s-a întâmplat o poartă Rusia.
Inamicii noștri erau separatiștii locali, cazacii și militarii conduși de Alexandr Lebedi, fost comandant al Armatei a 14-a, trupele căreia staționează ilegal în stânga Nistrulu. Noi luptam, înaintam, iar apoi ni se dădea ordin de retragere. Amintirile mă copleșesc și astăzi; durerea acelor momente rămâne vie.
După război, l-am întrebat pe președintele de atunci, Mircea Snegur, de ce a dat ordin de retragere, deși Tighina fusese cucerită de mai multe ori de către noi. Mi-a mărturisit că și în anturajul lui existau tradători, dar războiul de la Nistru ne-a fost impus de cei ostili statalității, de către separatiștii locali, cu sprijin direct din partea forțelor imperiale ruse. Kremlinul dorea încă de atunci să-și stabilească dominația geopolitică în regiunea noastră.
Urmăresc cu atenție și îngrijorare războiul lui Putin în Ucraina vecină. O minte bolnavă încearcă să distrugă o națiune, omorând femei, copii, tineri și bătrâni. Este o tragedie care îmi amintește de ceea ce s-a întâmplat acum 34 de ani la Nistru. Oamenii suferă din cauza poftelor imperial ale lui Putin.
Nu-mi pot explica indiferența unor cetățeni față de războiul din Ucraina. Mulți nu înțeleg pericolul real care ne pândește și pe noi. Am trăit asta deja. În 1992, pe câmpul de luptă, camarazii noștri mureau, iar când îi aduceam acasă, la înmormântare, aflam că prin sate se făceau nunți și cumetrii. Această nepăsare doare. Doare tare.
Mulți nu știu ce înseamnă războiul, nu știu ce înseamnă bocancul rusesc. Intenția lui Putin este clară: cucerire, supunere, jug. Să ne stăpânească. Exact așa cum a încercat și atunci.
Și mai este ceva ce nu-mi dă pace: de ce, de 34 de ani, nu am soluționat problema transnistreană?
Știm bine că multe guvernări nici nu au vrut. Au existat interese, afaceri murdare cu regimul separatist de la Tiraspol. Dar de când Rusia a invadat Ucraina, statul trebuia să aibă o poziție fermă. Liderilor separatiști trebuia să li se interzică accesul prin Aeroportul Internațional Chișinău.
Cu stupoare am aflat că Șevciuk s-a plâns la CEDO pe Moldova și Rusia că nu i-ar fi fost respectate niște drepturi. Dar cine a încălcat și încalcă drepturile cetățenilor din Transnistria? Eu știu cum au fost torturați copiii camarazilor mei de arme de acest regim separatist.
Vadim Krasnoselski are cetățenie rusă și ucraineană, dar nu are cetățenia R. Moldova. Și totuși ține populația noastră în frică. Un paradox dureros.
Am avut guvernări care au fost mână în mână cu regimul de la Tiraspol. Pentru mine, Igor Dodon nu a fost niciodată președinte. Un om cercetat penal pentru trădare de patrie nu poate fi președintele meu. Ne-a umilit când a depus flori la monumentul cazacilor care, în 1992, au tras în noi și ne-au omorât camarazii. Ce fel de președinte a fost? Al cui? A fost și este omul Moscovei. Mai mult în Rusia decât la Chișinău. Pentru mine, este un trădător. Antieuropean.
Noi putem deveni stat de drept și stat prosper doar în Uniunea Europeană. Iar eu cred că cea mai scurtă cale spre UE este reîntregirea cu Țara Mamă, România. În 1992, mercenarii ruși ne spuneau direct că au venit să ucidă români.
Mă surprinde și azi atitudinea unor frați din România care îl venerează pe Putin. Fraților, nu dea Dumnezeu să cunoașteți bocancul rusului. Dacă Putin ajunge la București, veți plânge cu lacrimi amare.
Noi, veteranii războiului din 1992, suntem gata și astăzi să apărăm țara, dacă va fi nevoie. Eu port tricolorul. Am luptat pentru tricolor. L-am arborat la Tighina și pe alte platouri de luptă.
În unire este puterea noastră.
Sergiu Tătaru, ofițer de poliție în rezervă, prim-vicepreședintele Asociației Veteranilor de Război 1992 Tiras-Tighina, veteran de război.
#libertate #pace #democratie #diaspora #europa #moldova #moldovamea #romania #rusia #europe
Информация по комментариям в разработке