De 1 Martie primiți un mărțișor și niște alarme

Описание к видео De 1 Martie primiți un mărțișor și niște alarme

În perioada vizată, locuitorii din Slatina și din alte județele țării vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Reprezentanții Inspectoratului recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.

În ce situații reale de urgență vor suna alarmele ?
"Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке