#camarazi #front #moarte #hassel #lecturiaudio #lecturionline #svenhassel #batalionul #teatru #teatruonline #teatruaudio #hassel #cartiaudioromana #cartiaudio #batalion #gestapo
Un bărbat robust, cu obraz prelung de viking, prins în colierul unei bărbi uşor înspicate, surâde degajat şi senin obiectivului fotografic. E Sven Hassel, cel de astăzi, cel care nu se mai târăşte prin noroaiele frontului cu mâna crispată pe trăgaciul pistolului-mitralieră, cel ai cărui ochi privesc orizontul altfel decât prin luneta de ochire a tancului, cel ai cărui plămâni nu mai inhalează duhoarea fetidă a cadavrelor, cel care nu mai dârdâie de groază în pâlniile de obuz. E Sven Hassel, aşa cum apare el în fotografia de pe pagina de gardă a romanelor sale. Dar e suficient să treci de această primă pagină şi războiul – în tot ce are el mai cumplit, mai absurd, mai dureros, mai crud şi mai grotesc – să se năpustească asupra ta, să te smulgă din fotoliul în care te instalaseşi şi să te poarte într-un dement vârtej de violenţă peste câmpurile răscolite de explozii, peste oraşele năruite sub bombe, prin taverne, prin lagărele de exterminare şi sinistrele închisori gestapoviste, peste tot unde ura, disperarea, cinismul, brutalitatea, sordidul, duioşia, revolta, blazarea, curajul şi laşitatea s-au prefăcut într-o magmă incandescentă, o magmă care în monstruoasa ei revărsare carbonizează totul în cale: vieţi, speranţe, năzuinţe.
Sven Hassel nu e un tandru. Aşa l-a făcut viaţa, aşa i-a impus-o timpul. Timpul său, acela în care fascismul aduna uscături pentru marele rug al războiului. Într-o lume a pumnului, a răcnetului, a sârmei ghimpate, nu era loc pentru cei prea tandri. Preţul supravieţuirii era acela al tinereţii sugrumate, al renunţării la visuri, al violenţei. Sven Hassel a vrut să supravieţuiască. Şi a plătit ce era de plătit.
La 14 ani, adolescentul acesta cu sânge amestecat – danez şi austriac – s-a îmbarcat ca mus, adică băiat la toate, pe un cargo. Pe bordul lui a descoperit ţărmuri minunate, dar şi multă abjecţie, parfumul depărtărilor, dar şi sordidul existenţei, camaraderia celor umili, a celor exploataţi, dar şi cinismul exploatatorilor. A străbătut mări şi oceane, a înconjurat lumea şi s-a întors ca să plece din nou. De data asta mânat nu de dorul aventurii, ci de mizerie; şi nu spre cine ştie ce lagune albastre ale Pacificului, ci alături, în Germania, unde în acel an – 1930 – şomajul bântuia cu mai puţină violenţă. În 1937 se înrolează în armată. Într-o Germanie cuprinsă de convulsiile hitlerismului, saturată de lozinci naziste, Wehrmacht-ul îi apărea tânărului Hassel ca un corp intact, necontaminat de lepra politicianismului, de morbul suspiciunii şi al delaţiunii, trăind în afara teroarei gestapoviste, rigid, dur, dar curat. Iniţial cavalerist, este transferat curând într-o unitate de tancuri. Trei excelente mese pe zi, un pat curat, trei uniforme, instrucţie multă, manevre, aplicaţii, duminica învoire în oraş, o bere cu camarazii… Zidurile înalte ale cazărmii filtrează rumoarea ce creşte dincolo de ele. Anschluss-ul, afacerea sudetă, Münchenul, evenimentele nu răzbat prin blindajul gros al tancurilor; din dormitoarele cu paturi perfect aliniate mirosul prafului de puşcă nu l-a izgonit încă pe cel al cerii de parchet, şi tanchistul Sven Hassel mărşăluieşte în continuare, cântând voios:
Soldaţii sunt soldaţi
Şi nu ai inimilor piraţi.
Информация по комментариям в разработке