EIDOS Talks | Ep. 6: BANI PENTRU JURNALISM. Cine, cum și de ce finanțează informarea noastră corectă

Описание к видео EIDOS Talks | Ep. 6: BANI PENTRU JURNALISM. Cine, cum și de ce finanțează informarea noastră corectă

În ultimul episod EIDOS Talks din acest prim sezon vorbim despre bani. Banii esențiali pentru investițiile în dezvoltarea unui ecosistem jurnalistic solid.

Dilema-cheie: cine trebuie să finanțeze jurnalismul și care este modelul economic etic pentru susținerea dezvoltării ecosistemului media, câtă vreme presa care abordează subiecte importante, de interes public, nu aduce mari audiențe deci e o activitate neprofitabilă, strict financiar.

Plus, o dezbatere importantă și o întrebare incomodă: are industria de media și publicitate un rol în finanțarea și creșterea fake news, a site-urilor ori a insituțiilor media care promovează dezinformări și teorii ale conspirației?

E cel mai complex episod de până acum: 4 experți media de top în studio, intervenții în duplex ori înregistrate de la alți 14 invitate și invitați, plus două reportaje incluse pentru o imagine cât mai clară asupra unei probleme complexe și importante, care ne afectează și ne privește direct pe fiecare dintre noi.

La dezbatere au participat, în studio, oameni cu o vastă experiență și care au avut un impact major în istoria recentă a industriei media din România:

• Mihnea Vasiliu, CEO al Ringier România – un veteran al pieței, primul Director General al Agenției de Presă Mediafax, în anii 90, ulterior conducătorul tuturor operațiunilor fostului grup MediaPro în prima parte a anilor 2000, apoi a diviziei news din fostul grup Realitatea-Cațavencu, la finalul anilor 2000. De mai bine de 10 ani, Mihnea Vasiliu – care iese rar în public - conduce grupul Ringier în România, în mandatul său având loc spectaculoasa transformare a ziarului Libertatea din tabloid într-un reper jurnalistic, sub conducerea lui Cătălin Tolontan.

• Florin Alexandrescu, este Chief Business Officer al PROTV – asta după ce a ocupat anterior poziția de COO și Head of Trading al GroupM, una dintre cele mai mari rețele de media buying din lume și din România. Anterior, a lucrat și ca director de vânzări al Nova – televiziune din Cehia, și nu numai.

Celor doi reprezentanți ai instituțiilor media consolidate „tradiționale” li s-au adăugat invitați cu experiență în proiecte jurnalistice tip startup, care testează noi modele de business și finanțare:

• Răzvan Ionescu, co-fondator și responsabil cu partea de business a produselor din jurul RECORDER, anterior cu experiență în mai multe companii media locale precum Ringier, Evenimentul Zilei, Adevărul, Realitatea-Cațavencu și nu numai.

• Elena Calistru, co-fondator și președinte al fundației Funky Citizens - care editează „Buletin de București” și realizează proiectul „Factual” – pentru o perspectivă a noilor metode de finanțare a jurnalismului independent, altfel decât prin publicitate.

Prin duplex live au participat la dezbatere și alte voci importante, relevante în context:

• Anca Ungureanu, prim vice-președinte al UniCredit Bank, partener principal al seriei EIDOS Talks, care a vorbit despre perspectiva asupra investițiilor în media realizate nu doar pe baza unor criterii pur cantitative.

• Adrian Mihălțianu, director editorial al publicației independente PressOne.

• Vlad Stoicescu, co-fondator și jurnalist la DeLa0.ro

• Andrei Ciurcanu, jurnalist la RISE Project

În discuție veți găsi și opinii de la mulți alți jurnaliști cunoscuți de investigație invitați în episoade anterioare EIDOS Talks, pe care i-am provocat cu ocazia acestui ultim episod din prima serie să comenteze modul în care industria de advertising (nu) susține jurnalismul, ci preferă mai ales divertismentul și audiențele mari.

• Cătălin Tolontan și Mirela Neag – Libertatea
• Claudiu Leonte și Cosmin Savu – ProTV / „România, Te Iubesc!”
• Mihai Voinea și Alex Nedea - Recorder
• Diana Oncioiu - DeLa0
• Atilla Biro – RISE Project
• Claudiu Pândaru – Republica și DIGI 24
• Petrișor Obae – Pagina de Media

EIDOS Talks este o serie posibilă cu sprijinul UniCredit Bank și al reprezentanței Comisiei Europene în România.

Din același demers a făcut parte și seria de expoziții World Press Photo 2021, ediția a 10-a din România – care s-a desfășurat anul aceasta la București, Cluj și Timișoara.

EIDOS Talks este un demers sprijinit și de parteneri instituționali precum Ambasada SUA оn Romвnia, UNICEF în România, British Council Romвnia, rețeaua de Institute Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, Institutul Francez din România la București, Centrul Cultural Clujean și de mulți alți parteneri media.

TOATE EPISOADELE SUNT PUBLICATE PE EIDOSTALKS.ORG

Комментарии

Информация по комментариям в разработке