În oglinda ovală, aşezată între două sfeşnice, tocul subţire, cu incrustaţii emailate, alerga uşor, înşirînd litere rotunde şi egale. Mai sus, lîngă trandafirii bătuţi în rama de argint, motanul adormise. Părea o pălărie neagră uitată pe raft.
... Întrucît uşa de la apartamentul familiei Walter se deschide în afară (vedeţi fotografiile publicate în presă) broasca putea fi forţată numai din interior. În consecinţă, consider că asasinul este numitul Samuel R., nepotul victimei. Primiţi, vă rog, asigurarea deosebitei mele consideraţii, al dumneavoastră, Abatele Brown.
Capul mic, plin de bucle albe, al Melaniei Lupu se ridică. În ochii albaştri, palizi, stăruia o scînteie de rîs. Glasul pîlpîi ca o flăcăruie în odaia goală:
― Sînt convinsă, draga mea, că nici de astă dată nu te-ai înşelat. Criminalul este fără îndoială băiatul acela cu obrazul pistruiat.
Scoase plicul de sub aparatul de fotografiat, muie din nou tocul în călimară şi caligrafie apăsat: "Domnului inspector Bernard Stanley ― Londra-Anglia".
Pendula bătu de unsprezece ori. Clinchetul delicat broda o melodie pastelată cu peisaje vechi.
... Străzi pustii de provincie, grădini sleite sub soarele greu al amiezii, scaune de răchită şi o păpuşă de cîrpă uitată într-un tufiş, un flaşnetar şchiop abia cărîndu-şi cutia. Pe trotuare, frunzele strivite îşi îngropau în praf sigiliul galben, ud...
― S-a făcut tîrziu, observă bătrîna.
Ploua mărunt, cerul de octombrie plin de apă şi funingine părea gata să cadă. O umbrelă roşie traversă strada şi Melania Lupu se înveseli.
― E ca un mac ud... Ştiu, fetiţo, adori macii. Pe o florentină sau la o rochie de curse, fireşte! Dau o înfăţişare extrem de proaspătă. Totdeauna am afirmat că după război femeile au uitat să se îmbrace... Acum însă trebuie să te grăbeşti, draga mea. Într-adevăr, e o vreme dezagreabilă, ai fi preferat să tricotezi, dar n-ai încotro. Din fericire, eşti singura doamnă din cîte cunoşti care nu se stropeşte pe picioare.
Îmbrăcă trenciul căptuşit cu o blană subţire apoi, cu mişcări iuţi şi îndemînatice, îşi înghesui buclele sub toca neagră. Motanul proptit pe labele din faţă se amuza jucându-se cu aparatul de fotografiat.
― Fii cuminte, Mirciulică! Înţeleg că te plictiseşti singur, dar, crede-mă, sînt o-bli-ga-tă să ies. Trebuie să pun scrisoarea la poştă. Şi apoi, azi e parastasul bunilor noştri prieteni, domnul Popa, biata Valerica şi profesorul Panaitescu. Nu poţi pretinde că ai uitat!
Motanul îşi arcui spinarea neagră. Ochii verzi nu părăseau chipul femeii. Melania scoase filmul din aparat şi-l băgă în poşetă.
― Mă întorc repede, Mirciulică, şi vom pălăvrăgi împreună toată după-amiaza. Tu ai să bei un lapte cald cu rom, iar eu... Ia să vedem! Cred că aş avea poftă de nişte cornuleţe cu frişcă. Cunosc o cofetărie pe Calea Moşilor unde le prepară admirabil. Diseară... Ei bine, diseară o să ne uităm la televizor, iar înainte de culcare am să-ţi povestesc Scufiţa Roşie. Crede-mă, vom petrece de minune!
Căţărat pe pervazul ferestrei, Mirciulică urmărea silueta graţioasă a Melaniei Lupu. În capătul străzii, bătrîna îşi flutură discret degetele în dreptul buzelor, apoi dispăru. Motanul rămase neclintit, statuie de catifea cu ochi transparenţi agăţaţi de geamul ud.
Информация по комментариям в разработке