Țara unui singur om

Este răpit, internat la psihiatrie, hărțuit, i se ucide câinele. Nu-și poate trăi viața, pentru că nu-și poate ceda dreptatea unui stat dictatorial care face tot mai multe abuzuri și pentru care viața oamenilor simpli devenise o amenințare. Și totuși, dispare fără urmă în 1991, când noul stat democratic abia mijea.

Mulți dintre scriitori, intelectuali publici ale căror gesturi au fost scenografice, mai degrabă formale, ajung să ocupe prima scenă a acestei discuții în dauna, de pildă, într-un mod aș spune programatic, a disidenței muncitorești sau a rezistenței oamenilor simpli, care s-au opus dictaturii comuniste de pe poziții nu ideologice, ci cele ale unei clarități morale care nu a cedat niciun centimentru, spune Mihai Demetriade, consilier superior în cadrul Direcţiei Cercetare a CNSAS, autorul uneia dintre cele mai puternice cărți despre represiunea comuniamului târziu din România – Ț𝒂𝒓𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓 𝒐𝒎. 𝑶 𝒎𝒊𝒄𝒓𝒐𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 𝒂 𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒖𝒏𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒏𝒊𝒊 𝟏𝟗𝟕𝟎-𝟏𝟗𝟖𝟎 (Editura Polirom).