Скачать или смотреть O crimă în Olanda - Georges Simenon

#crima #olanda #memorii #carti #cartiromana #lecturiaudio #lecturi #georgessimenon #lecturiAIonline #lecturiAIaudio #cartiaudioromana #cartiaudio #simenon #maigret


Tânăra cu vaca în după-amiaza de mai când sosi la Delfzijl, un orăşel din extremitatea de nord a Olandei, Maigret cunoştea despre cazul care îl aducea acolo doar câteva noţiuni elementare.

Un anume Jean Duclos, profesor la Universitatea din Nancy, ţinea un turneu de conferinţe în ţările nordice. La Delfzijl, se bucurase de ospitalitatea unui profesor de la Şcoala Navală, domnul Popinga. Şi tocmai acest domn Popinga fusese asasinat. Profesorul francez nu fusese pus sub acuzare, dar fusese totuşi rugat să nu părăsească localitatea şi să rămână la dispoziţia autorităţilor olandeze.

Asta era tot sau aproape tot. Jean Duclos anunţase Universitatea din Nancy, iar aceasta ceruse şi obţinuse trimiterea unui specialist de la Poliţia Judiciară în misiune la Delfzijl.

Sarcina îi fusese încredinţată lui Maigret. Dar era o sarcină mai puţin oficială, cu atât mai mult cu cât comisarul nu-şi anunţase venirea colegilor olandezi.

Primise de la Jean Duclos un raport destul de confuz, urmat de o listă cu numele celor care erau într-un fel sau altul amestecaţi în această poveste.

Cu puţin timp înainte de a ajunge în gara din Delfzijl, Maigret consultase cu atenţie această listă.

Conrad Popinga (victima), patruzeci şi doi de ani, fost căpitan de cursă lungă, profesor la Şcoala Navală din Delfzijl. Căsătorit, fară copii. Vorbea curent engleza şi germana şi destul de bine franceza.

Liesbeth Popinga, soţia lui, fiica unui director de liceu din Amsterdam. Foarte cultivată. Cunoştinţe aprofundate de limbă franceză.

Any Van Elst, sora cea mică a doamnei Popinga, aflată într-un sejur de câteva săptămâni la Delfzijl.

Îşi susţinuse de curând teza de doctorat în Drept.

Douăzeci şi cinci de ani. Înţelegea un pic franceza, dar o vorbea mai greu.

Familia Wienands. Locuia în vila vecină cu cea a familiei Popinga. Cari Wienands era profesor de matematică la Şcoala Navală. Căsătorit, avea doi copii. Nu cunoştea deloc limba franceză.

Beetje Liewens, optsprezece ani, fiica unui fermier specializat în exportul de vaci de rasă. Două sejururi la Paris. Vorbea perfect franceza.

* *

Raportul nu spunea mare lucru. Nişte nume care nu însemnau nimic, cel puţin pentru Maigret, care venea de la Paris după o noapte şi o jumătate de zi de mers cu trenul.

Delfzijl îl derută de la primul contact. În zori, traversase Olanda tradiţională a lalelelor, apoi Amsterdamul, unde mai fusese. La Drenthe constatase cu surprindere existenţa unui adevărat pustiu cu iarbă-neagră, care se întindea până la treizeci de kilometri în faţa ochilor, brăzdat de canale.

Iar acum descoperea un decor care nu semăna deloc cu cel de pe ilustratele olandeze şi care avea un caracter de o sută de ori mai nordic decât îşi imaginase.

Un orăşel: cel mult zece-cincisprezece străzi, pavate cu frumoase cărămizi roşii, aliniate la fel de regulat ca gresia dintr-o bucătărie; case joase, tot din cărămidă, împodobite cu multă lemnărie în culori deschise şi vesele.

Era ca o jucărie, cu atât mai mult cu cât în jiirul oraşului văzu un dig care îl încercuia complet.

În acest dig zărise treceri care puteau fi închise, când creştea nivelul mării, cu ajutorul unor porţi grele asemănătoare cu cele ale unor ecluze.

Dincolo de dig se afla gura de vărsare a fluviului Ems. Marea Nordului. O fâşie lungă de apă argintie. Cargoboturi pline care îşi aşteptau descărcarea sub macaralele unui chei. Canale şi o puzderie de ambarcaţiuni cu pânze, mari cât şlepurile, grele ca ele, dar construite astfel încât să reziste talazurilor mării.

Era soare. Şeful gării purta o şapcă simpatică de culoare portocalie, cu care îl salută cât se poate de natural pe călătorul necunoscut.

Vizavi se afla o cafenea. Maigret intră şi se aşeză cu sfială. Nu numai că totul era lustruit ca în sufrageria unor mic-burghezi, dar domnea şi aceeaşi intimitate.

O singură masă, cu toate ziarele zilei înşirate pe tije din cupru. Patronul, care bea bere cu doi clienţi, se ridică să-l întâmpine pe Maigret.

— Vorbiţi franceza? Îl întrebă comisarul.

Patronul făcu semn că nu, puţin jenat.

— Daţi-mi bere. Bier!