Nu cred ca veti gasi acesta reteta de briose, nicaieri altundeva! Briose pufoase cu faina oparita!

Описание к видео Nu cred ca veti gasi acesta reteta de briose, nicaieri altundeva! Briose pufoase cu faina oparita!

Reteta de briose pufoase speciale, cu faina oparita si ciocolata picaturi sau fulgi. Reteta nu exista nicaieri, online sau prin carti de bucate, pentru ca eu am adaptat-o dintr-un anumit tip de chec si am facut cel putin 8 teste diferite pana mi-a iesit perfect! Ce au ele deosebit este o textura specifica, moale si umeda obtinuta prin oparirea fainii cu lapte! Sunt minunate si tin perfect si a doua zi!

Ingrediente (12-15 buc, in functie de marimea formei):

• 200 ml lapte 3.5% grasime
• 200 g unt min 80% grasime – poate fi inlocuit cu 180 ml de ulei si 25 ml de lapte
• 370 g faina 000 sau 480
• 5 oua
• 200 g zahar
• 50 g zahar vanilat – 6 pliculete
• 10 g praf de copt – adica un plic intreg
• 30 g zeama de lamaie – aprox. 4 linguri
• Coaja rasa fin de la o lamaie sau o portocala netratata
• 60 g de picaturi de ciocolata pentru toate briosele, sau 30 pentru jumatate.

Punem faina cantarita untr-un castron incapator. Intr-un recipient separat amestecam zaharul, zaharul vanilat si praful de copt.

Intr-o craticioara adaugam untul, laptele si coaja de lamaie sau portocala. Punem pe foc. Asteptam ca untul sa se topeasca si laptele sa dea in clocot. Varsam imediat peste faina, si amestecam cu o lingura de lemn pana cand faina se hidrateaza si se aduna intr-o bila.

Este important ca lichidul sa fie clocotit atunci cand il punem in castron, astfel incat sa oparim faina si ea sa lege mai multa umiditate. Daca nu punem lichidul clocotit, direct de foc, faina nu va fi oparita si nu va lega umiditate, si aluatul va iesi prea subtire.

Peste aceasta faina oparita, adaugam ouale si le incorporam cu un mixer de mana. Imediat ce s-au omogenizat, adaugam amestecul de zahar, fara sa ne oprim din mixare. Procedam la fel si cu zeama de lamaie.

Aluatul trebuie acoperit si pus la rece cel putin doua ore sau pur si simplu pana cand se raceste si devine mai ferm.

Cand aluatul a atins acest obiectiv, preincalzim cuptorul la o temperatura de 230 de grade Celsius, caldura sus si jos, plus ventilatie, cu tava de scurgere pe ultimul nivel. (Tava de scurgere are dublu rol. Odata pentru scurgeri, dar mai ales pentru a proteja baza prajiturilor sa nu se arda.
Asteptam sa ajunga la aceasta temperatura pentru ca dureaza cel putin 20 de minute.)

Apoi luam o tava de briose cu 12 cuiburi, punem in fiecare cavitate cate o hartie de briose, apoi scoatem aluatul din frigider si punem aluat in fiecare hartie. Eu am pus aproximativ 75 g de aluat per briosa, dar daca aveti o forma cu cavitati mai mari poate intra mai mult. Oricum orientati-va sa nu le puneti chiar pline ochi, ca sa nu dea pe afara.

Eu am sa pun picaturi de ciocolata in jumatate de aluat. Pentru jumatate de aluat pun cam 30 de grame in total, dintre care cateva bucatele le folosesc ca ornament pe deasupra.

Din acest aluat ies intre 12 si 15 bucati de briose in functie de cat de mare aveti forma.

Se dau briosele la cuptorul preincalzit. Se pun pe gratarul din mijloc. Imediat ce le-ati pus in cuptor, coborati temperatura la 200 de grade Celsius.

Coaceti pana cand o scobitoare introdusa in centru iese curata. La mine asta a durat 20 de minute, dar timpul poate varia cu cateva minute, de la cuptor la cuptor. Asa ca stati cu ochii pe ele, ca sa vedeti cand sunt gata.

Asa arata briosele proaspat scoase din cuptor. Frumoase si crescute. Cresterea frumoasa a brioselor se datoreaza diferentei mare de temperatura intre aluatul rece si cuptorul fierbinte. Le lasam sa se raceasca, apoi ne putem bucura de ele.

Sunt incredibil de moi, pufoase si aromate! N-am nicio indoiala ca o sa va placa! Pofta buna!

Комментарии

Информация по комментариям в разработке