Cum se utilizeaza oala de lut pentru sarmale sau alte mancaruri

Описание к видео Cum se utilizeaza oala de lut pentru sarmale sau alte mancaruri

Cum se folosesc oalele / vasele de lut (pamant). V-ati gandit sa va luati o oala de lut / pamant pentru sarmale sau diferite mancaruri, dar nu stiti cum se foloseste? Iata cum:

Oala de Am observat ca foarte multa lume este nedumerita despre modul de utilizare al acestor vase. Se pun in cuptorul preincalzit sau rece? Se scufunda inainte in apa sau nu? Haideti sa vedem despre ce este vorba!

Exista vase / oale de lut (sau de pamant), crude, cum le spun eu, fara nimic aplicat pe suprafata lor, si altele smaltuite, cu o glazura lucioasa pe suprafata, si cu diferite decoratiuni pictate. Toate se folosesc in cuptor, niciodata pe aragaz.
Vasele crude se inchid la culoare odata cu folosinta si cu trecerea anilor.
Foarte multi ma intrebati daca trebuie tinute in apa, inainte sa le utilizati si daca le bagati in cuptorul rece sau preincalzit. Atunci cand pregatiti mancaruri cu zeama, nu mai trebuie sa scufundati vasul de lut in apa rece cu cateva ore inainte. Ati adaugat deja destula umiditate in vas. Daca lichidele le-ati adaugat fierbinti, si ati ridicat putin temperatura vasului, atunci puteti chiar baga vasul in cuptorul preincalzit, la temperaturi de pana la 190 de grade Celsius, fara teama ca se va sparge.
Daca preparati ceva fara sos (o bucata de carne intreaga spre exemplu), la care nu mai puneti lichide, atunci scufundati vasul in apa, pentru o ora. Peretii vasului fiind porosi absorb umiditate. In acest caz introduceti vasul hidratat, cu mancarea pe care doriti sa o preparati in cuptorul RECE. Nu il preincalziti. In timpul coacerii, umiditatea din peretii vasului, se transforma in abur, si va mentine carnea suculenta in timpul gatirii.
Daca vasul vostru de lut este smaltuit, atunci nu are rost sa-l tineti in apa, orice aveti de gand sa gatiti in el pentru ca nu va absorbi umiditate.

Alte lucruri pe care ar trebui sa le stiti sunt:

- Pentru mancarea gatita la cuptor, in aceste vase de lut, nu completati niciodata cu apa rece in timpul gatirii. Doar cu apa calda, deoarece in caz contrar puteti sparge vasul
- Atunci cand il scoateti din cuptor, nu asezati niciodata un vas din ceramica, orice fel de ceramica, pe o suprafata rece deaorece se va sparge. Atunci cand scoateti oala fierbinte din cuptor, aseazti-o cel mai bine pe un tocator de lemn.
- Nu folositi prea mult detergent de vase pentru oalele nesmaltuite, pentru ca lutul poros va absorbi substanta. Puteti folosi in schimb bicarbonat.
- Si dupa spalare, trebuie neaparat sa lasati oala sa se usuce fara capac, pentru ca altfel ati putea avea surpriza neplacuta sa o gasiti mucegaita in interior.

Комментарии

Информация по комментариям в разработке